Conceptul de buclă

Categoria: Bancuri 01 Jun 2009

Veche, dar bună :)

Pentru cei care nu cunosc conceptul de “buclă” oferim aici explicaţiile clarificatoare
pentru a înţelege ce se întâmplă atunci când se spune despre un program de calculator
că “intră în buclă” („*looping*”).

Directorul unei firme îi spune secretarei:
- Vom pleca pentru o săptămână în străinătate la un congres şi sper să ne simţim bine împreună.
Fă toate pregătirile necesare pentru călătorie…

Secretara îşi sună soţul:
- Voi pleca cu şeful la un congres, în străinătate, pentru o săptămână. Te rog, dragul meu,
ai grijă de tine în acest timp.

Soţul îşi sună amanta:
- Nevastă-mea pleacă în străinătate pentru o săptămână. Hai să ne petrecem săptămâna
asta împreună, prinţesa mea…

Amanta, care este învăţătoare la o şcoală particulară, îşi anunţă copiii:
- Pentru că săptămâna viitoare am de rezolvat o problemă, voi lipsi de la şcoală.
Deci săptămâna viitoare nu veniţi la şcoală.

Unul dintre copii, pentru că îşi iubeşte foarte mult bunicul, fuge la el şi îi spune:
- Bunicule, săptămâna viitoare nu trebuie să merg la şcoală. Mi-ai promis că dacă vom
avea timp liber vom merge la munte împreună.

Bunicul, (care este directorul din această istorioară) îşi iubeşte foarte mult nepotul.
Ca urmare o sună pe secretară şi îi spune:
- Nepotul meu m-a rugat să-mi petrec săptămâna viitoare cu el, aşa încât nu vom
mai merge la congresul din străinătate. Te rog fă demersurile de anulare a călătoriei.

Secretara îşi sună soţul:
- Directorul şi-a anulat călătoria aşa încât vom rămâne împreună, dragul meu…

Soţul îşi sună amanta:
- Nu ne mai putem petrece săptămâna viitoare împreună pentru că soţia mea nu mai
pleacă în călătorie.

Amanta îi anunţă pe copiii de la şcoală :
- Problema pe care o aveam s-a rezolvat aşa încât săptămâna viitoare toată lumea vine la şcoală.

Copilul îi spune bunicului:
- Bunicule, săptămâna viitoare mergem la şcoală aşa că, îmi pare rău dar nu mai pot să-ţi ţin companie.

Bunicul director îşi sună secretara :
- Nepotul meu tocmai m-a sunat să-mi spună că nu mai poate petrece săptămâna viitoare
cu mine. Ca urmare continuă pregătirile pentru plecarea la congres…

şamd… :)

via humor

Adaugă un comentariu!


Notificare prin email la adăugarea unui comentariu nou. Poţi face asta chiar dacă nu ai adăugat niciun comentariu.