Două doamne tinere, de mult timp prietene, dar de ceva timp căsătorite, se hotărăsc să iasă fără soţi în oraş. După câteva ore petrecute la un bar, pe înserate, se întorc pe jos acasă. La un moment dat una zice:
– Fată, ce mă fac? Fac pe mine! Nu mai pot să mă ţin până acasă.
Cealaltă răspunde:
– Şi eu la fel! Hai să intrăm aici în cimitirul ăsta, că e întuneric şi nu ne vede nimeni.
– Bine, dar cu ce ne ştergem?
– Eu cu chiloţii şi apoi îi arunc.
– Eu n-am chiloţi, dar o să găsesc o soluţie.
A doua zi se întâlnesc bărbaţii.
– Oare unde au fost, măi, nevestele noastre aseară? A mea a venit acasă fără chiloţi.
– Tu stai bine. A mea a venit cu o panglică în fund pe care scria “Nu te vom uita niciodată. Fraţii Ionescu!”

Într-o zi, primarul oraşului se duce în vizită pe la ţigani.
– Hai noroc, bine v-am găsit!
– Să trăiască domn primar!
– Mă ce aţi zice voi dacă v-aş da la toţi case?
– O pupaţi-aş tălpile, ia un pahar de vin să bem.
– Dar ce aţi zice dacă v-aş oferi cele mai tari maşini din lume?
– Ce bine ar fi! Mai ia un pahar de vin, că tare ne bucurăm.
– Şi vă voi găsi la toţi locuri de muncă!
Ţiganul îi ia paharul din mână şi zice:
– Ce ai, domn primar, te-mbătaşi?

Era odată un tânăr care pe când era mic vroia să se facă un “mare” scriitor. Când i s-a cerut să definească “mare” a spus: “Vreau să scriu chestii pe care să le citească toată lumea, chestii la care lumea să reacţioneze emoţional, lucruri care să-i facă să strige, să plângă, să urle, să se zbată de durere, disperare şi mânie!”

Acum lucrează pentru Microsoft şi scrie mesaje de eroare…