Cine se trezeşte de dimineaţă râde mai bine

La medic

Un ardelean care tusea ca naiba se duce la medic. Doctorul il consulta si il intreaba cu o voce grava:
– Fumati?
Dupa cateva momente de ezitare, ardeleanul raspunde:
– Mai bine as bea ceva.

Strada Eminescu

Beat, un bărbat se urcă într-un taxi şi-i spune şoferului:
– Du-mă pe strada Eminescu.
– Dar suntem pe strada Eminescu.
Beţivul plăteşte, spunând:
– Poftim banii, iar altădată să nu mai conduci aşa de repede.

Fraţii Ionescu!

Două doamne tinere, de mult timp prietene, dar de ceva timp căsătorite, se hotărăsc să iasă fără soţi în oraş. După câteva ore petrecute la un bar, pe înserate, se întorc pe jos acasă. La un moment dat una zice:
– Fată, ce mă fac? Fac pe mine! Nu mai pot să mă ţin până acasă.
Cealaltă răspunde:
– Şi eu la fel! Hai să intrăm aici în cimitirul ăsta, că e întuneric şi nu ne vede nimeni.
– Bine, dar cu ce ne ştergem?
– Eu cu chiloţii şi apoi îi arunc.
– Eu n-am chiloţi, dar o să găsesc o soluţie.
A doua zi se întâlnesc bărbaţii.
– Oare unde au fost, măi, nevestele noastre aseară? A mea a venit acasă fără chiloţi.
– Tu stai bine. A mea a venit cu o panglică în fund pe care scria “Nu te vom uita niciodată. Fraţii Ionescu!”